S-a mutat în București, de la Timișoara, în vara lui 2000, atunci când și-a început cariera de reporter la Pro TV. Și, de la bun început a vrut să se bucure de cele mai frumoase zone din oraș, mai ales cele cu arhitectură interbelică. A închiriat un pod într-o casă pe lângă Cișmigiu, care după ce a devenit proprietatea ei, a fost transformat într-o fermecătoare mansardă în care Amalia locuiește și acum. Iată câteva locuri din București care i-au intrat în suflet!

Atelier Mecanic, nu mai există, dar rămâne locul meu preferat din toate timpurile în București. Locul acela ca în filme, în care ești amic cu barmanii, care sunt cool și cumva asemănători ție. E locul în care la orice oră mergeam, la cafea ori seara târziu, dădeam peste niște prieteni ori cunoșteam chiar acolo oameni super interesanți. Design, atmosfera, stare de bine, familiaritate, irepetabil e pentru mine Atelierul Mecanic. Poate și pentru că nu mai sunt la fel de tânără și de dispusă să ies.

Ota, pentru supa thailandeză sau borșul cu sfeclă, la miezul nopții, după știri, în timpul săptămânii, miercurea și joia sau în weekend. Cu muuuult înainte să existe conceptul Ciorbe și plăcinte, asta găseai deja câteva nopți la Ota, făcute chiar de el, cu care mă vedeam adesea la Piața Matache, de unde ia ingredientele proaspete. Casa aceasta din Cotroceni e loc nu doar cu super mâncare, atmosfera, artiști, medici, poeți, puști sau mai purii, muzica, terasa vara, dar și cu niste petreceri memorabile.

Parcul Cișmigiu, pe lângă care trăiesc din 2000, de când m-am mutat în București și care e zona în care îmi doresc să rămân mereu. E parcul în care am petrecut cel mai mult din timpul meu liber, e ca un fel de extensie a casei mele, o grădină la îndemână în care am evadat de dimineața până seara în pandemie, de pildă, (când n-a fost închis, atunci mi s-a părut tragic), în care copilul meu își petrece mare parte din copilărie de când s-a născut și în care s-a format o adevărată comunitate din oamenii din cartier.

Cartierul Cotroceni, în special toamna, cu toate străzile lui, casele, liniștea ireală. Mă bucur mult de apariția Bazar de Cotroceni, un eveniment cu atâta viață și atât de necesar Bucureștiului, României, ca exemplu de comunitate, vecinătate, omenie.

Zona Grădina Icoanei, un alt loc în care îmi place să merg pe jos, să descopăr, să mă bucur de arhitectură.